„După cum știți, sancțiunile aplicate de comunitatea internațională – de către Statele Unite și Uniunea Europeană – au rolul de a modifica politicile Rusiei, de a o încuraja să își îndeplinească obligațiile. Am spus clar că vor rămâne valabile până la aplicarea deplină a Acordului Minsk, până la încetarea violențelor, până la revenirea ostaticilor, până la restabilirea frontierelor. Dar, în același timp, am spus foarte clar că, dacă violențele se vor intensifica, suntem pregătiți să exercităm pressiuni suplimentare asupra Rusiei”, a declarat Nuland.
„Noi sperăm că presiunile – suplimentarea capabilităților – vor face ca Rusia și liderii din Donețk și Lugansk să aplice obligațiile asumate. În caz contrar, costurile plătite vor crește”, atât din punct de vedere economic, cât și militar, a atras atenția Nuland, care tocmai a efectuat o vizită în Ucraina.
„Statele Unite au contribuit cu 150 de milioane de dolari (138 milioane de euro) la programe de asistență destinate misiunilor de antrenament” în Ucraina, a subliniat Nuland.
În prezent, circa 300 de instructori militari americani antrenează membri ai armatei ucrainene la poligonul Iavoriv, situat în apropierea orașului Liov, în vestul Ucrainei.